Ei nu au luat plasa

Eu pe Ghencea

Duminca, 21 septembrie 2008; o duminica oarecare. Pe la ora 2 primesc un telefon de la Nepotu’ (pentru cei ce nu stiu, one of my best!). Ma intreaba Nepotu’ ce fac, ii spun ca ma plictisesc si ca ma alint cu o tigara, cand imi spune ca are o propunere pentru mine. A fost foarte direct: “Hai la Bucuresti”. I-am zis ca merg, ca acasa n-am ce face, dar dupa mi-a spus defapt de ce sa merg la Bucuresti; vroia sa merg la meci cu el. Tin sa precizez ca eu nu am fost niciodata microbist sau fan al unei echipe de fotbal, si mai ales, nu am fost niciodata pe stadion la un meci de fotbal. Dar am zis ca trebuie sa o fac si p-asta. Astept sa mai treaca aproximativ o ora juma’, ma imbrac si plec spre gara. Ne-am intalnit in oras, ne-am dus in gara, ne-am suit in prea-bine cunoscutul 5010, trenul cu care m-am dus in Bucuresti si la Iron Maiden, si cand a trebuit sa stau pe la sor’mea o saptamana – dar asta e o alta poveste. In gara am mai cooptat o fata, prietena unui amic din Ploiesti care m-a rugat sa am si de ea grija pe tren. “Okey” am zis, trenul e pentru toata lumea.

Ajungem in Bucuresti, fumam in gara linistiti o tigara, ne mai plimbam, mergem pana in Gara de Nord (pentru ca trenul nostru a oprit in Basarab), ne uitam de un tren de intoarcere, desi Nepotu’ banuia ca ne intoarcem cu masina, cu un amic de-al lui care venea si el la meci. Merem la Mc, mancam cate un hanburgar (ca ne era putin cam foame), mai fumam o tigara, mergem, luam bilete de RATB, si top, hai la metrou. Nepotu era singurl care stia cat de cat drumul pana la stadion.

Mergem cu metroul cam 3 statii, iesim la tramvai, si cand imi arunc un ochi (tin sa precizez ca era o metafora treaba cu aruncatul ochiului, nu l-am scos, doar m-am uitat in jur ) imi dau seama ca stiam zona; eram la Carfur (scriu asa pentru ca nu stiu niciodata cum se scrie exact si atunci fac si eu ca Pruteanu) Orhideea, care e foarte aproape de gara, si asteptam tramvaiul. Dupa aproximativ juma de ora tramvaiul 41 tot nu aparuse. Ma uit mai atent in jur si obser ca stalpii pentru tramvai erau cam inexistenti (in zona respectiva se lucreaza), dar nu si-a dat nici unul din noi seama mai devreme. Nepotu’ il suna pe tipul cu care trebuia sa ne mai intalnim la stadion si ne spune ce autobuz sa luam. Vine si 105-u si jump in. Surpriza, in autobuz era un amic din Ploiesti. Am stat la taclale si cand i-am spus unde mergem a zis ca ne duce el pana aproape de stadion ca are si el treaba in zona. Coboram din autobuz la Orizont (zona pe care eu o stiu) si asteptam troleul 71. Nu mai mergem decat 3-4 statii si coboram. Deja se vedea nocturna stadionului foarte aproape. Daca Nepotu imi spunea unde trebuie sa ajugnem ca zona stiam si eu cum sa ajungem acolo; eh, acum stiu cum sa ajung data viitoare . Mergem, ne asezam la casa de bilete, si observ cat de securizat e porcesul de cumparare a biletelor, cerand casierita buletinul, acesta din urma fiind scanat si inregistrate doate datele. Nu am precizat ca meciul disputat era intre Steaua si Gaz Metan Medias. Prin multime trecea un tigan care vindea govrici. M-a distrat foarte tare sloganul lui: “Iei covrigul dai un ban, ne pisam pe Gaz Metan”.Mergem luam o apa minerala, ne rezemam de un gardulet si aprindem cate o tigara…asteptam sa mai vina cineva. Intr-un final apare si el, si intram in marea de persoane care asteptau sa intre. Trecem de primul filtru, ne perchezitioneaza peste tot si trecem. Acum era al-2-lea filtru, cel in care ne cerea si biletul. Ne percheziotioneaza iar, ii dau biletul tipului de la poarta si intru printr-o mare de fier, foarte inghesuita si primul lucru pe care-l fac e sa ma duc la buda

Urcam scarile…si in fata aveam tot stadionul. La televizor pare mult mai mare. Ne asezam, incepe meciul, si toata lumea scanda tot felul de urale pentru Steaua. Incercam si eu sa prind ceva din ele, dar mai greu. Nu a trebuit sa asteptam decat 6 minute pana la inceperea meciului si tot stadionul deja urla de bucurie: Steaua daduse primul gol. Am urlat si eu de fericire (pentru ca in seara aia chiar eram microbist) si incep sa privesc meciul mai atent. Chiar daca nu joc fotbal ceva reguli stiu si eu, asa ca imi permiteam sa injur si eu cu toti ceilalti cand arbitrul facea o greseala sau cand vre-un jucator era faultat. Mitraliam seminte si urlam. Dupa 20 de minute, inca un gol. Publicul era iar in delir. A venit pauza, a trecut, si iar am inceput sa privesc atent spre stadion. Nu cred ca au trecut 15 minute ca iar se aude tot stadionul si se aude in difuzoare “GOOOL STEAUA”. Am urlat, am cantat si eu alaturi de toti, si se face si ora plecarii. Am plecat cu 2 minute innainte de terminarea meciului. Cum am iesit de pe stadion se aude din nou “GOOL STEAUA”. Am injurat ca nu am prins si ultimul gol, dar faptul era consumat. Ideea era ca mingea nu a trecut niciodata linia portii lui Steaua. Gaz Metan nu au reusit sa loveasca plasa portii prin interiorul acesteia, iar Steaua reusisera de 4 ori, deci totul a fost super, pentru ca i-am spus lu’ Nepotu’ de mult ca daca vre-odata ma duce la meci, sa ma duca la unul in care echipa pentru care mergem castiga.

Petrecerea se terminase. Mergem la masina (pentru ca la putin de la inceperea meciului a venit si tipul care avea sa ne dupa pana in Ploiesti), ne suim, si tuisti la Ploiesti. Nu m-am dus acasa in noaptea aia. Am preferat sa raman la Nepotu’, care nu avea in casa nimic de mancare. Nici apa nu am mai baut. Ne-am bagat in pat, am mai stat 10 minute la taclale, iar dupa, somn frate ca nu mai puteam.

Pot sa spun ca a fost o experienta foarte interesanta, pe care cred ca o sa o repet; cat de repede, nu stiu, dar viitorul ne rezerva multe.